Lena Vieru CONTA (musicologist, pianist)

SIMN  (International Week of New Music) 2023, Bucharest

SIMN

“Duo pianistic Laura şi Beatrice Puiu

În a doua zi a SIMN 2023, pe 22 mai, duo-ul pianistic format din gemenele Laura şi Beatrice Puiu a prezentat la Ateneul Român un recital de muzică contemporană alcătuit din şase piese. Trebuie spus de la bun început că nivelul interpretării a fost la mare înălţime, sincronia instrumentală şi cea a gândirii-simţirii muzicale dând impresia de simbioză. Stabilite în Italia (nici nu se putea altfel, când te numeşti Beatrice, ca muza lui Dante, şi Laura, iubita lui Petrarca!), cele două pianiste sunt în mod special preocupate de promovarea muzicii noi şi duc o bogată activitate concertistică în lumea întreagă.

Recitalul a început cu Contest – a treia piesă din ciclul Imaginings de Chick Corea, constituită din trei secţiuni, ultima reluând ostinato-ul primei, după un B contrastant dinamic. Destul de dificil de realizat, secţiunile rapide, cu atmosfera de flamenco în fierbere ţinută sub presiune, de perpetuum mobile, ar fi putut să beneficieze de o reliefare mai puternică a ambiguităţilor ritmice. Complexitatea ritmurilor latino a sunat pe alocuri un pic amorf ; în schimb, pauzele dintre secţiuni şi contrastele dinamice au fost impecabile. Chiar dacă maniera de a cânta jazz a lui Chick Corea era total neostentativă, incisivitatea lui ritmică era remarcabilă. Piesa Sonata 19 – Reply to the Beautiful Postwoman a compozitorului polonez Piotr Lachert (1938-2018) a început exact în aceleaşi tempo şi spirit. Patru secţiuni rapide, «în clocot», pe alocuri amintind vag de Brazileira din Scaramouche-ul lui Milhaud, cu sugestia unei cavalcade spre final, au fost intercalate cu secţiuni lente, contrastante, de un diatonism pronunţat – a doua dintre ele destul de banală, cu figuraţii în acut peste o melodie lineară. În a treia secţiune rapidă, acorduri disonante au punctat discursul efervescent, aducând elemente de expresie noi. Impresia generală a fost de construcţie prin alipire, de o reducere a procedeelor dezvoltative, acestea manifestându-se mai degraba pe segmente mici. Virtuozitatea pianistelor, sincronia schimbărilor agogice, gradarea rafinată a nuanţelor expresivizarea cu bun gust a secţiunilor lente au slujit la maximum piesa dificilă a lui Lachert.

A treia piesă din program, Sonata pentru două piane de Dan Dediu, compusă la 19 ani, a fost punctul culminant al întregului program. De departe cea mai originală şi consistentă pe plan ideatic, piesa a adus, de la primele ei sunete, un alt univers, un alt tip de imaginaţie decât s-au dovedit a fi celelate cinci piese din program. Contrastele dinamice din prima parte, opoziţia dintre acordurile-clopote sumbre şi sugestia unor carillons, antiteza subtilă dintre stropii de diatonie amintind de do major-urile lui Prokofiev şi momentul pentatonic, antagonismul răbufnirilor strălucitoare cu zona de acalmie care a sugerat curgere, cu arpegiile coborâtoare de trei sunete susţinând ca un susur o melodie simplă – un fel de parafraza românească la Ondine de Ravel – fac farmecul acestei muzici proaspete, inventive, bine construite. Partea a doua, lentă, clădită pe o melodie rarefiată si totodată pregnantă, în staccato, cântată pe cele două claviaturi în preluare («joc de ping pong» e o metaforă perfectă din textul programului de sală), cu un fa diez când «normal», când preparat – o Klangfarbenmelodie cu mijloace simple şi eficace – se desfăşoară pe o treptată densificare a texturii care se produce prin adăugare subtilă de sunete în simultaneitate, prin diviziuni progresive ale valorilor ritmice, prin eterofonii, prin apariţia unor conglomerate sonore la pianul I venind din altă zonă modală. Culminaţia e un fel de tocată scurtă, care se disipează brusc. Introducerea cântatului cu două baghete de lemn şi ciupirea corzilor pianului către finalul întregii sonate confirmă principiul variaţiei inovatoare şi nevoia de multiplicare a ideii timbrale, în timp ce finalul – un sol la pianul II, în registrul grav, urmat de un mi la pianul I, readuce simplitatea începutului şi sugerează singurătatea, ieşirea din scenă. Diversitatea procedeelor pianistice folosite de Dan Dediu este e o marcă a compozitorilor-pianişti virtuozi şi contribuie la atractivitatea lucrărilor sale pentru instrumentişti. Piesa Black Earth a pianistului-compozitor Fazil Say, celebru şi pentru transcripţiile sale, e un fel de rapsodie care evocă şi celebrează pământul Turciei ancestrale şi legăturile speciei umane cu darurile Terrei. Caracterul improvizatoric, efectele de pian preparat, reverberaţiile celor două piane în acustica bună a Ateneului au creat impresia unor întinderi largi, generoase, în culori intense şi catifelate. Tonurile umbrite, dense de la începutul piesei au creat contrast spaţial cu melodia liberă din discant, cu nuanţele ei luminoase. Ţoată piesa a părut o improvizaţie intensă pe un mod cu puţine sunete. Cele două pianiste, care au şi adaptat piesa variantei pentru două piane, cu acordul şi sub supervizarea lui Fazil Say, merită toată lauda: publicul a avut impresia că pulsează o singură inimă. Ephemeroptera, lucrarea lui Thomas Sinigaglia, compozitor din domeniul jazz-ului, are sonorităţi plăcute, evocând la început fragilitate care se transformă, printr-o creştere graduală, în expresia unei vieţi scurte, dar intense. Coarda ciupită de la sfârşit a făcut rapel la momentele de pian preparat din piesa precedentă, iar atmosfera lirică-jazzy, de muzică ambientală, a pregătit climatul pentru lunga piesă a lui Philip Glass din 2008, Four Movements pentru două piane. Prima mişcare, cu sincope în registrul mediu, apoi în discant, pe un continuum cu ritm ostinat, variază registre, foloseşte tot arsenalul minimalist, cu accente de octave în forte. A doua mişcare, mai lentă şi mai transparentă, foloseşte aceleaşi procedee repetitive, în zona unui lirism destul de impersonal a treia mişcare joacă pe ambiguitatea dintre fa major şi fa minor, în timp ce a patra, în sol minor, prelucrează o temă ce aminteşte de Rahmaninov, intensă, în registrul grav. Romantismul ei subînţeles a scos imaginaţia toropită a publicului din zona rememorării diverselor mostre de artă decorativă admirate vreodată: ţesături, macramé-uri, antrelacuri celtice, ornamentaţie gotică pe pereţii catedralelor, însuşi plafonul Ateneului, cu decoraţia lui variată, cu trei tipuri de dragoni, cu zeităţi înaripate şi grottesche. Pianistele au dat dovadă de virtuozitate, rezistenţă fizică şi nervoasă, de energie maximă şi au exploatat toate sursele de expresie posibile pentru a transmite impecabil această muzică ce poate sugera regn mineral încremenit în eternitate, dar şi mersul sârguincios pe patru segmente de autostradă croşetată din lână groasă, moale, în patru culori diferite, cu gradaţii şi decolorări, cu îngroşări şi rarefieri ale tricotajului şi care nu duc nicăieri. Dar, cum se ştie de la Confucius, din Zen şi din alte învăţături orientale, ca şi de la autori celebri precum T. S. Eliot, că drumul contează mai mult decât destinaţia, călătoria surorilor Puiu prin muzica lui Philip Glass merită toată lauda, scopul lor a fost atins. A scrie şi a interpreta acest tip de texturi muzicale solicită un savoir-faire important. Frapează şi faptul că stilul lui Philip Glass din anii 1970 anunţă direcţia generală pe care o observăm peste tot în ultimele decenii: tehnologizarea, uniformizarea, globalizarea laolaltă cu infantilizarea par să domine în social şi în estetic. Recidiva stilistică din 2008, piesa Four Movements confirmă persistenţa acestei paradigme.

Felicitări duo-ului pianistic Laura şi Beatrice Puiu pentru energia, măiestria şi curajul cu care abordează repertorii inedite şi pentru concertul de excelentă calitate de la Ateneu.”

Lena Vieru CONTA

ACTUALITATEA MUZICALĂ, Nr. 6, Iunie 2023

Revista lunara de informare, opinie si dezbatere editata de UNIUNEA COMPOZITORILOR SI MUZICOLOGILOR DIN ROMANIA, finantata cu sprijinul MINISTERULUI  CULTURII

Piotr Lachert (Polish pianist, composer and writer)

“Laura and Beatrice have received the privilege only the greatest of the great musicians were granted with, and that is the very rare quality of possessing “the Whole” and of reproducing it in full harmony while playing. Crystal clear piano technique, intuitive and intelligent understanding of the in the musical notation hidden composers’ proposals, colour […]

READ MORE

Sergio Calligaris (Argentinian pianist and composer)

“To the artist-pianists Laura and Beatrice Puiu, I have listened with great attention to your recent CD “Laura e Beatrice Playing”, I have been amazed by such sophisticated interpretations, down to the smallest detail, supported by a phrasing sculpted with supreme elegance and with a wide and nuanced sound. As for your interpretation of my […]

READ MORE

Corneliu Rădulescu (pianist and musicologist)

“20 fingers, 4 hands, 2 pianists, 1 or 2 pianos = a recital. 20 fingers, 4 hands, “The twins of Verona”, 1 or 2 pianos = a MUSICAL GIFT. After listening to Laura and Beatrice Puiu, all you want is to listen to them again. The music they make envelops you, absorbs you and lifts […]

READ MORE

Carlo Levi Minzi (pianist)

  L’esecuzione di un brano musicale: interpretazione o lettura? “(…) Ricordo, a tal proposito, la vicenda di due mie allieve (Laura e Beatrice Puiu), sorelle gemelle che formavano (e firmano tutt’oggi) un eccellente duo pianistico. In una delle prime lezioni mi dissero che era loro obiettivo “dire qualcosa di diverso dagli altri”. Sorrisi e non […]

READ MORE